13/11/2023
Sarea de Himalaya nu vine din Himalaya si nu are proprietati miraculoase!!
Citesc si nu mai termin aceasta lunga lista de proprietati super benefice ale sarii asa zis de Himalaya.
Limitează riscul de retenție hidrica și hipertensiune arterială
Promovează un echilibru stabil al pH-ului la nivelul celulelor, inclusiv a creierului.
Promoveaza o imbunatatire a capacitatii de absorbtie a nutrientilor prezenti in intestin.
Reduce crampele.
Creste rezistenta oaselor.
Promovează sănătatea rinichilor în comparație cu utilizarea sării de masă obișnuite.
Promovează un somn mai bun și regulat.
Și: „Oferă un plus de ajutor natural din punct de vedere al dorinței sexuale”.
Pe scurt, o vi**ra roz!
Continuați să repetați o păcăleală și mai devreme sau mai târziu cineva o va crede și o va spune la rândul său îmbogățind-o cu noi detalii. Este dinamica tipică a legendelor urbane și asta s-a întâmplat cu sarea roz din Himalaya.
Indragita si recomandata sare de culoare roz, cunoscuta cu numele de sare de Himalaya si comercializata in toate formele, sare de bucatarie, sare de baie, masca pentru fata, diferite cosmetice, lampi cu sare , etc. nu are nici o legatura cu catena muntoasa din Himalaya. În ciuda numelui său, acest mineral provine din salt range, în provincia Punjab din Pakistan, un sistem de munți care se întinde pe aproximativ 200 km, la câteva sute de km de faimosul lanț muntos. În acești munți există zăcăminte de sare estimate la peste 10 miliarde de tone și numeroase mine, exploatate din cele mai vechi timpuri, care produc circa 600.000 de tone de sare pe an. La capătul estic al lanțului de sare, la 160 km de capitala Islamabad, se află mina Khewra, care produce sare din anul 320 î.Hr. Khewra este a doua cea mai mare mină de sare din lume.
Dar cm si unde a inceput totul?
In anul 1990, in Germania, autoproclamatul biofizician Peter Ferreira a inceput sa centreze atentia asupra energiilor vindecatoare ale sarii de Himalaya care evident, spunea el, provine din regiunile muntoase ale Himalayei, neatinse de contaminarea umana si contine 84 de elemente chimice esentiale pentru sanatate noastra. Evident discursul s-a propagat si sarea de Himalaya a devenit o vedeta de vanzari din moment ce pretul sau era de 200 ori mai mare decat al sarii normale.
Mirosind afacera Ferreira nu s-a oprit aici, a organizat cursuri, conferinte, a inregistrat videouri si a scris o carte cu titlul “Water & Salt - Essence of Life” care in anul 2002 devine un best seller.
In cateva luni sarea a devenit faimoasa in Elvetia, Germania, Austria apoi Danemarca, Olanda, raspandindu-se in toata Europa.
In prezent sarea de Himalaya este constant in top 10 al celor mai vandute produse alternative de sanatate.
Uneori chiar, sarea de Himalaya este prezentata pe post de supliment alimentar, doar contine 84 de elemente necesare corpului nostru. Daca si voi ati citit asa ceva aflati ca nu e deloc adevarat.
In primul rand Societatea Italiana de Nutritie Umana raporteaza nivelurile a 15 elemente care trebuiesc asumate zilnic. Unele dintre acestea, cm ar fi Cobaltul, le asumam numai in forma organica( in vitamina B12) in timp ce pentru altele exista inca pareri contradictorii privind rolurile in organism. Ceea ce stim cu siguranta e ca numarul de elemente chimice de care avem nevoie nu depaseste 24.
Si atunci de unde vine cifra 84?
Nu se stie si credem ca e doar o gaselnita a inventivului Ferreira.
Sarea roz contine o multime de alte elemente pe langa NaCl dar nici o revista stiintifica nu raporteaza mitica cifra 84 din compozitia acesteia. Si chiar daca sarea roz ar contine intr-adevar 84 de elemente, am vazut ca noi avem nevoie de maxim 24, deci, restul de 60 la ce ar folosi? Printre mult cantatele beneficii ale sarii de Himalaya, care nu e de Himalaya, ar fi si prezenta fierului in compozitie.
Sa analizam, bazandu-ne pe cifre si calcule.
OMS recomanda, pentru o persoana sanatoasa, adulta, 5.6 gr de sare pe zi. 1 kg de sare de Himalaya contine intre 0.2 si 50 mg fier. Acum presupunem ca inlocuim sarea normala, 5.6 gr cu cea de Himalaya. Cat fier asumam din sare? De la 0.001 la 0.30 mg. E putin? E mult?
Sa vedem. Un barbat adult are nevoie de 10 mg pe zi, o femeie gravida circa 27 mg , o femeie adulta 18 mg si o femeie in varsta 10 mg. In aceste conditii e clar, cantitatea de fier asumata cu sarea este nesemnificativa. Dar 100 gr ficat de vitel contin 9mg de fier, 100 gr fasole pastai 9 mg, un galbenus de ou 5 mg.
Pe unele site-uri scrie ca sarea de Himalaya contine iod suficient pentru necesarul nostru zilnic care, tot d**a OMS, este de 0.15 mg/zi. In multe parti ale lumii, Romania inclusa, acest element este carent in alimentatie tocmai de aceea este necesara suplimentarea, in India de exemplu vanzarea sarii de Himalaya este interzisa printr-un program guvernamental tocmai pentru a asigura cu sare zilnica, iodul necesar. Si acum, ca o ironie, printre toate impuritatile pe care le contine, sarea de Himalaya nu are deloc iod. Trei studii recente analizeaza sarea de Khewra si rezultatele arata ca poate sa contina concentratii deloc neglijabile de Cupru, Zinc, Nichel, Mangan, Plumb, Cadmiu, Cobalt, Teluriu, Aluminiu, etc. Dintre acestea Cu si Zn, de exemplu sunt utili, in timp ce Cobalt si Cadmiu nu numai ca nu servesc la nimc dar chiar pot fi toxici. Cadmiu poate cauza daune renale, este teratogen, cancerigen de clasa 1. Tocmai de aceea OMS a fixat o limita care este de 0.5mg/ kg cu recomandarea de a nu se depasi 500 micrograme pe saptamana. Daca aveti in casa sare de Himalaya si folositi maxim 5.6 gr pe zi, facand socotelile nu depasiti recomandarile OMS.
Dar, nu uitati ca habar nu avem care este concentratia de metale toxice in sarea de Himalaya vanduta in Romania( si in alte parti ale lumii) si metalele grele chiar daca sunt in cantitate mica se pot acumula..deci e mai bine sa preferati sarea marina, sarea gema. Costa si mai putin ..si fara iluzii, sarea roz nu vine din Himalaya.
PS cat despre lampile cu sare de Himalaya care elibereaza ioni pozitivi, negativi, energii vindecatoare, aflati ca nu exista nici o dovada stiintifica in acest sens. Sunt dragute, da, fac lumina glow, dar nu va vindeca de nimic.