02/09/2026
Colegul nostru Sorin Lulciuc, BIM Coordinator la CDS, a revenit la The BIM Challenge 2026, de această dată în rolul de mentor, alături de o echipă multidisciplinară de studenți.
Echipa a reunit 12 studenți de la UAUIM, UTCB, UTCN, UPT și UniTBv, dintre care doi studenți internaționali de la Universitatea Tehnică din Varșovia și BOKU Viena. Reprezentând specializări precum arhitectură, structură, instalații, peisagistică și CFDP, aceștia au lucrat împreună pentru a coordona toate componentele proiectului și a construi o soluție coerentă, într-un timp limitat.
Cu peste 11 ani de experiență în coordonarea multidisciplinară a procesului de proiectare, Sorin le-a fost alături ca mentor, dar nu pentru a le oferi soluții gata făcute. Intervențiile sale au pornit, în primul rând, de la întrebări, verificări prin ordine de mărime, predimensionări și metode de lucru care i-au ajutat pe studenți să găsească singuri răspunsurile și să poată continua proiectul fără să rămână blocați. De la relația dintre arhitectură și structură și alegerea soluțiilor pentru șarpantă, până la fundații, instalații sau integrarea apei pluviale în proiect, fiecare decizie a devenit un exercițiu de coordonare între specialități.
Un schimb de experiență aparte a avut loc și în echipa de structură, unde studenții din România, Polonia și Austria au lucrat împreună. Particularitățile proiectării seismice din România au deschis astfel o discuție aplicată între trei școli diferite de inginerie. Iar atunci când explicațiile nu au fost suficiente, mentoratul a însemnat și lucru cot la cot: modelare direct în Allplan, testarea soluțiilor și transformarea principiilor teoretice în decizii concrete de proiectare.
Echipa mentorată de Sorin din partea CDS a obținut, la finalul săptămânii trecute, locul 2 la The BIM Challenge 2026. 🏆 De la participant la mentor, transformarea se produce prin experiența dată mai departe.