15/05/2026
𝑨𝒎 𝒓𝒖𝒎𝒆𝒈𝒖𝒔 𝒊𝒏 𝒑𝒂𝒑𝒖𝒄𝒊, 𝒊𝒏 𝒉𝒂𝒊𝒏𝒆 𝒔𝒊 𝒊𝒏 𝒏𝒂𝒓𝒊...
Mereu câte o unghie înnegrită, lovită cine știe în ce fel. Și o inimă ce pulsează de o bucurie ludică. Miros a tâmplărie, așa cm cofetarii miros a vanilie, bibliotecarul a cărți vechi și brutarul a pâine. Port cu drag mirosul atelierului și al lemnului lucrat cu mâinile mele, pentru că din 2017 face parte din identitatea mea, a noastră.
L-am creat de la zero, cu pași mici, uneori stângaci, fără să așteptăm momente perfecte, învățând pe parcurs totul și devenind din ce în ce mai buni. Meseria aceasta se lasă descoperită pas cu pas, cu cât te afunzi mai mult în ea. E ceva fascinant în lemn, atât de fascinant încât a ajuns să îmi curgă prin vene.
Tâmplăria îmi oferă o liniște a gândului. În timp ce mâinile lucrează, mintea mea e liberă. E o liniște inefabilă la schimb, chiar și când întreg atelierul bâzâie de șlefuitoare sau de zgomotul circularului.
A mai trecut o săptămână cu inima plină. E totul verde în curtea atelierului, iar în curând va fi parfum de flori de salcâmi. În atelier e un haos ordonat, cu piese pentru amenajările din perioada următoare. A mai venit o mașină de materiale, au mai apărut niște echipamente noi și ne-am bucurat ca niște copii, am făcut raportul lunar pentru firma de implementare a finanțării obținute, cu o pisică în brațe ce a apărut într-o zi la atelier și a rămas la noi.
Acasă, seara, copiii ne-au cântat noile melodii învățate la pian, iar Andrei mi-a povestit „5 săptămâni în balon” de Jules Verne. Seara, când se face liniște, 𝘏𝘰𝘮𝘰 𝘧𝘢𝘣𝘦𝘳 din noi se manifestă. Cu un ceai în față, facem planuri timide, eu și soția mea, pentru un nou proiect. Știm că va prinde formă firesc, la momentul potrivit. Răbdare, răbdare, răbdare!
Săptămâna viitoare suntem în București, pentru noi montaje. E bine, mulțumim Doamne!