12/07/2023
**Tehnologii de înfiinţare şi întreţinere până la intrarea pe rod.
Particularităţi privind organizarea şi pregătirea terenului.**
Amplasarea plantaţiilor de cais trebuie să ţină cont în primul rând de cerinţele eco-climatice ale părţii aeriene a pomului (soiului) deoarece datorită posibilităţilor de formare a sistemului radicular din rădăcini de cais, corcoduş sau prun (uneori chiar şi piersic) prin folosirea portaltoilor adecvaţi, condiţiile de sol pot trece oarecum pe planul secund.
Dacă avem în vedere cerinţele caisului faţă de factorii de mediu, putem spune că în România, în zonele estice ale ţării, se întâlnesc amplasamentele cu cel mai mare număr de ani favorabili şi foarte favorabili pentru producţia de caise, într- un interval delimitat de timp. Dacă intrăm şi mai mult în amănunt, zonele de favorabilitate maximă se întâlnesc pe terenurile din imediata apropiere a Dunării, pe terasele inferioare şi pe litoralul Mării Negre, dar nu mai aproape de 3-5 km de mare.
Solurile bălane (formate din löess) şi cernoziomurile din aceste zone sunt cele mai propice pentru rădăcinile de cais, ce au nevoie de o anumită cantitate de carbonaţi de calciu în sol, pentru creştere şi dezvoltare.
Limitele optime ale pH-ului pentru rădăcinile de cais sunt foarte strânse şi situate între 7,0–8,0. Solurile cu 25–45% argilă şi maxim 11% CaCO3 sunt foarte bune pentru rădăcinile (portaltoii) de cais. Dacă creşte conţinutul solului în CaCO3 peste 12% nici rădăcinile de cais nu mai suportă concentraţia. pH-ul acid al solului, atunci când soiurile de cais sunt altoite pe rădăcini (portaltoi de cais) constituie una din cauzele ce declanşează şi agravează pieirea prematură a plantaţiilor de cais.
Altoit pe rădăcini (portaltoi) de corcoduş, caisul nu suportă concentraţii în CaCO3 activ mai mari de 8%, intervalul optim al pH-ului pentru rădăcinile de corcoduş fiind situat între 6,0–8,0.
Versanţii cu panta peste 20% şi solurile excesiv de erodate trebuie evitate în amplasarea plantaţiilor de cais. Amplasarea plantaţiilor de cais pe soluri brun roşcate, se poate face cu măsuri pentru eliminarea rapidă a excesului de umiditate în anii ploioşi şi posibilităţi de irigare în anii secetoşi. Rădăcinile de cais pătrund în profunzime pe solurile uşoare, permeabile, aşa încât desfundatul solului se poate face la 60-80 cm adâncime pe astfel de soluri. Pe solurile cu orizontul A redus se va executa doar o arătură adâncă de 25-30 cm pentru a nu aduce stratul de steril la suprafaţă.
Datorită cerinţelor mari faţă de lumină ale caisului, trebuie avută mare grijă în alegerea distanţelor de plantare şi a formelor de coroană. Orientarea rândurilor cât mai aproape de direcţia N-S este benefică. Caisul are o creştere exuberantă în primii ani de la plantare, dar şi o intrare rapidă pe rod (anul 3), dacă pomul este bine condus.
Distanţele de plantare între rânduri vor fi de 5m pentru livezile clasice şi 4 m pentru livezile intensive, iar între rânduri de 5 m pentru livezile clasice (400 pomi / ha) şi 3 m pentru livezile intensive (833 pomi / ha). Trebuie ţinut cont de faptul că densităţile mari de plantare fără alegerea adecvată a portaltoiului şi a formei de coroană aduc sporuri de producţie importante doar în primii ani de rod, după care din cauza lipsei de lumină pomii se degarnisesc şi nu mai produc cm trebuie.
Putem spune că pentru nici o altă specie pomicolă de climat temperat cultivată în România alegerea amplasamentului pentru o plantaţie comercială nu este atât de dificilă ca pentru cais, din următoarele motive:
durata de viaţă a unei plantaţii de cais este scurtă (15 ani) iar în acest interval de timp trebuie recuperată investiţia şi realizat profit;
chiar în zonele de favorabilitate maximă pentru specie este aproape imposibil ca din 10 ani consecutivi cel puţin unul să nu fie afectat de fenomene meteorologice imprevizibile care să diminueze producţia.
Cu cât este mai mare suprafaţa plantaţiei, cu atât cerinţele impuse de amplasament sunt mai mari deoarece:
trebuiesc evitate parcelele cu pante prea mari ce necesită lucrările de terasament costisitoare şi dificil de întreţinut şi exploatat;
plantările pe curbele de nivel sunt posibile numai dacă rândurile sunt direcţionate N-S, S-E sau S–V, pentru o intercepţie mai bună a luminii (pe direcţia E–V partea de N a coroanei pomului este umbrită permanent);
dacă terenul este mai greu, parcelele trebuie să aibă o pantă uşoară care să permită scurgerea excesului de apă;
drumurile de acces pentru preluarea caiselor recoltate trebuie să fie bune, fiind vorba de fructe perisabile;
sunt necesare spaţii frigorifice pentru păstrarea fructelor, dacă livrarea nu este ritmică şi imediată după recoltare.
În funcţie de sortimentul de soiuri din exploataţie, recoltatul se poate desfăşura pe un interval maxim de cca 60 de zile,
începând de la soiurile cele mai timpurii şi încheind cu cele tardive.
Cheltuielile legate de pregătirea terenului depind de:
existenţa sau nu a unei plantaţii vechi pe locul amplasamentului ce trebuie defrişată iar resturile vegetale îndepărtate
(inclusiv rădăcinile);
existenţa unei vegetaţii spontane lemnoase pe amplasament, ce trebuie de asemenea îndepărtată;
grosimea orizontului A de sol, în funcţie de care se execută arătura (25 – 35 cm adâncime);
dacă este necesară sau nu dezinfecţia solului (lucru obligatoriu dacă anterior pe amplasament portaltoiul folosit provine de la aceiaşi specie cu cel al pomilor ce urmează a fi plantaţi).
După executarea arăturii ce trebuie făcută cu cel puţin 3 luni înainte de plantare pentru ca terenul să se aşeze, se execută discuitul şi pichetatul în funcţie de sistemul de plantare ales.
