Clinica de case

Clinica de case Consultanță achiziții și execuție case

Casă NOUĂ 117 M2 utili, regim P+1Locația Sf ilieClasa energetica A P***a de căldură Sistem de ventilație cu recuperare d...
02/08/2025

Casă NOUĂ 117 M2 utili, regim P+1

Locația Sf ilie

Clasa energetica A
P***a de căldură
Sistem de ventilație cu recuperare de căldură
Încălzire în pardoseală

Termen de finalizare luna AUGUST 2026

În ce privește prețul , posibilitatea de rate directe, detalii constructive , finisaje , puteți suna la 0747698032.

05/06/2025

Renovare fațadă (reparatii, etanșare ferestre cu benzi, pregătirea suprafeței pentru decorativă )

Call now to connect with business.

CONSTRUIREA IN REGIE PROPRIE CE ÎNSEAMNĂ SĂ CONSTRUIEȘTI ÎN REGIE PROPRIE?    În nicio lege sau normativ din domeniul co...
17/01/2025

CONSTRUIREA IN REGIE PROPRIE

CE ÎNSEAMNĂ SĂ CONSTRUIEȘTI ÎN REGIE PROPRIE?

În nicio lege sau normativ din domeniul construcțiilor nu am găsit o definiție. În schimb am găsit una în Marele dicționar de neologisme: “în regie proprie (despre construcții, reparații capitale) = executat de beneficiar cu mijloace proprii.”

Lumea se folosește de această deprindere pentru a angaja diverse echipe de muncitori să lucreze fără forme legale, de cele mai multe ori alegând să colaboreze astfel din considerente economice. Voi demonstra mai jos faptul că lucrul în regie proprie poate avea implicații majore ce trebuiesc înțelese de către toți înainte să aleagă această formă de colaborare.

ESTE LEGAL SĂ CONSTRUIEȘTI ÎN REGIE PROPRIE?

Pe scurt: Nu! În Procedura de recepție a lucrărilor de construcții HG 343/2017, executantul este definit ca fiind: „persoană juridică care, în calitate de parte contractantă, realizează lucrările contractate.” Din păcate, lucrul în regie proprie este prea bine înrădăcinat, având o istorie lungă în țara noastră, majoritatea comunităților rurale fiind clădite pe bază de ajutor reciproc între săteni.

CE SPUN AUTORITĂȚILE?

Autorităților (în special Inspectoratului de Stat în Construcții) pare că le este foarte dificil să oblige pe toată lumea să construiască cu firme de construcții, date fiind lunga istorie și vechea tradiție de a construi în regie proprie. Astfel, permit în continuare beneficiarilor să declare că lucrează în regie proprie atunci când este vorba de construcții de importanță redusă (case unifamiliale în mediul rural, anexe, garduri, etc) dar obligă investitorul să contracteze o firmă de construcții atunci când este vorba de o lucrare de importanță mai mare (locuințe colective, hale, consolidări, case unifamiliale în orașe, etc).

CE PRESUPUNE SĂ CONSTRUIEȘTI ÎN REGIE PROPRIE?

Investitorii care aleg să construiască în regie proprie trebuie să înțeleagă faptul că vor avea un dublu rol în cadrul proiectului: vor fi atât Beneficiarul lucrărilor cât și Constructorul. Astfel, toate obligațiile și responsabilitățile Executantului vor fi însușite de către Investitor. Printre acestea, reamintesc acum obligația de a dispune de un Responsabil Tehnic cu Execuția (specialist autorizat de către Inspectoratul de Stat în Construcții, asemănător dirigintelui de șantier dar care reprezintă interesele Executantului) și obligația de a convoca factorii implicați la atingerea Fazelor Determinante numite de către Proiectant în Programul de Control în Faze Determinante.

CARE SUNT RISCURILE ?

Din moment ce Beneficiarul îndeplinește și rolul Constructorului, își asumă practic tot ce se poate întâmpla pe șantier: accidente de muncă (Doamne ferește de unul! Mai ales având în vedere cât alcool se consumă pe șantiere!), accidente tehnice, defecte și neconformități în execuție, etc.

Cel mai problematic mi se pare faptul că cei care efectiv lucrează NU au nicio răspundere legală și, dacă nu le convine ceva, își strâng sculele și pleacă, lasandu-l pe Beneficiar cu ochii-n soare. Dacă acesta a mai făcut și greșeala să le dea mulți bani în avans, dezastrul e la un pas distanță.

CARE SUNT ALTERNATIVELE?

Multă lume fuge de contractarea unor firme de construcții crezând că lucrând în regie proprie vor face economii considerabile. În realitate, când ajung să schimbe pe parcursul execuției trei – patru echipe de muncitori din cauză că fie sunt neserioși (au mai multe lucrări pe care le-au contractat în aceeași perioadă și vin din an în Paște), că fac multe greșeli (“buleli” – termenul folosit des pe șantiere) sau că sunt țepari (reiterez: mare atenție la banii plătiți în avans!!!), beneficiarii constată că au pierdut mai mulți bani decât diferența dintre a lucra la negru, pardon – „în regie proprie” – și cea de a lucra cu o firmă de construcții.

Apropo, știați că există firme de construcții care oferă doar manoperă și care costă doar cu 13% mai mult (3% impozitul pe venit + 10% impozit pe dividende) decât echipele care lucrează la negru și, în plus, sunt neplătitoare de TVA? Contactând o astfel de firmă știți că măcar puteți trage pe cineva la răspundere în cazul unor neconformități și că nu vă asumați nimic în ceea ce privește siguranța și sănătatea în muncă (ex. accidente de muncă).

CUM SE POATE ASIGURA UN NIVEL CALITATIV ACCEPTABIL PENTRU LUCRĂRILE EXECUTATE ÎN REGIE PROPRIE?

Dacă nu am reușit să vă conving că nu este recomandabil să lucrați în Regie Proprie și alegeți totuși să o faceți, vă recomand să țineți cont de următoarele sfaturi:

Recomandări de la specialiști, nu de la vecinul Costică! Alegeți echipa pe bază de recomandare din partea unui specialist în construcții (arhitect, proiectul structuri, diriginte de șantier, etc – cineva care i-a văzut cm lucrează și care are capacitatea de a face o evaluare corectă). Nu vă căutați echipe pe OLX sau pe Google și fiți circumspect când primiți recomandări de la vecinul Costică, contabil de profesie.
Apelați la specialiști! Angajati-vă un diriginte de șantier care să vină des să-i verifice pe muncitori (preferabil o dată sau de două ori pe săptămână). Oricum e obligatoriu să aveți unul. De ce să nu optați pentru cineva care chiar își respectă meseria și verifică execuția, nu doar semnează actele la sfârșitul lucrărilor?Nu uitați că trebuie să angajați și un Responsabil Tehnici cu Execuția! De asemenea, insistați ca Proiectantul de rezistență să își respecte obligațiile legale și contractuale și să participe la fazele determinante pe care singur le-a stabilit în Programul de Control în Faze Determinante! De obicei sunt acestea sunt etapele premergătoare turnării elementelor structurale. Nu turnați niciun element structural până nu s-au verificat lucrările de armare și cofrare de către specialiștii enumerați mai sus!
Comandați materialele prevăzute în proiecte, nu în funcție de „experiența” muncitorilor. Verificați comanda cu proiectantul /dirigintele /RTE-ul! Când auziți expresia „Ce-i, domne, cu atâta fier la o casă?! Eu am construit blocuri cu așa cantități” – nu vă panicați! Este o expresie omniprezentă pe șantiere și nu reflectă realitatea. Reamintiți-vă că dvs. ați plătit un inginer proiectant absolvent al Facultății de Construcții Civile să vă calculeze structura de rezistență ca să reziste la un cutremur major, asemănător în intensitate cu cel din 1977. De obicei Dorel vrea să muncească mai puțin și să încaseze aceiași bani.

Contactează un specialist Clinica de case și începe construcția noii tale case.

RECOMANDĂRI EXECUȚIE FUNDAȚII CONTINUE  Când vorbim de fundații continue etapele sunt următoarele:   -Săpătura generală ...
11/11/2024

RECOMANDĂRI EXECUȚIE FUNDAȚII CONTINUE

Când vorbim de fundații continue etapele sunt următoarele:

-Săpătura generală până la cota maximă de fundare

-Turnare beton de egalizare 50-100 MM pe toată lungimea tălpilor de fundare și o lățime mai mare cu 100 mm pe ambele părți

-Cofrarea tălpi de fundare și, dacă se cere , și armarea ei urmată de o a doua turnare până la cota specificată

-Următoarea etapa este armarea, cofrarea și turnarea centurilor de fundare pâna la cota specificată în proiect cu specificația că partea superioară a armăturii trebuie sa rămânaă minim 50 MM deasupra betonului turnat ( pentru a putea face legătura cu armătura plăcii pe sol), betonul turnat în această etapă recomand să fie aditivat cu impermeabilizant în masă ( va avea un comportament mai bun în timp la acțiunea apei),

-Următorul pas îl reprezintă hidroizolația fundației care trebuie să ia în considerare caracteristicile terenului, aceasta poate fi doar perimetral în jurul casei pentru protecție la acțiunea apelor meteorice sau pe toată suprafața centurilor de fundație când vorbim de pânză freatică aproape de suprafață sau alte riscuri posibile

-Hidroizolația trebuie protejată perimetral cu polistiren XPS și folie HDPE (folie cu crampoane),

-Termoizolația trebuie efectuată după specificațiile proiectantului și e bine sa nu se facă cu jumătăți de măsură,

-Urmează umplutura în interiorul fundației cu pământ compactat în straturi de 200-300MM, sort 16-32 MM ,polistiren XPS și folie industriala de minim 0,1,

-Montăm armătura plăcii ținând cont de suprapunerile impuse de proiect și folosind distanțieri specifici pentru o acoperire de beton conformă ( armătura trebuie sa fie orizontală),

-Turnarea plăcii trebuie făcută continuu sau, dacă nu este posibil , cu măsurile impuse pentru întreruperea turnării; trebuie acordată o atenție sporită la modul de vibrare a betonului în placă (dacă se face cu lancea se face întotdeauna doar cu mișcări pe verticală), finisarea betonului este de preferat sa se facă cu rigla și lipa pentru a avea o suprafață cât mai dreaptă și netedă posibil,

-După turnarea betonului recomand folosirea unui agent de protecție împotriva evaporării rapide a apei din betonul proaspăt turnat reducând fisurile de contracție la uscare și păstrând hidratat betonul pentru a atinge rezistențele prevăzute în proiect.

Câteva OBSERVAȚII:

- optând pentru o săpătura generală în locul șanțurilor putem controla cantitatea de beton aproape perfect și calitatea produsului va fi superioară,

-costurile cu săpătura vor fi mai mici decât betonul suplimentar folosit pentru a umple șanțurile neregulate ,

-recomand utilizarea sistemelor de cofraje profesionale, acestea fiind reutilizabile și sunt sigure în exploatare și reduc pierderile de material,

-recomand folosirea unui beton aditivat (super plastifiant, impermeabilizant în masă, anti îngheț, etc în funcție de nevoi) , costurile fiind neglijabile,

-hidroizolația trebuie să fie făcută în straturi ( minim două + amorsă),

-armarea stâlpilor include etrieri și pe partea îngropată în fundație (lucru care se omite de foarte multe ori din necunoaștere sau indiferență).

Acest articol nu este pentru profesioniști ci pentru cei care sunt noi în acest domeniu sau pentru acei beneficiari care au nevoie de câteva noțiuni de bază pentru a putea întelege ce fac sau dacă fac ce trebuie pe șantier muncitorii.

Dacă aveți nevoie de consultanță pentru a dezvolta sau optimiza proiectul dumneavoastră vă stăm la dispoziție,

Spor la construit,

Echipa "Clinică de case"

OFERTA NOASTRĂ DE CASE   A DOUA PROPUNERE este un LOFT de 56 m2 CONSTRUIȚI , 35 m2 parter și 15 m2 mansardă. Este compus...
23/02/2024

OFERTA NOASTRĂ DE CASE

A DOUA PROPUNERE este un LOFT de 56 m2 CONSTRUIȚI , 35 m2 parter și 15 m2 mansardă. Este compus la parter din living cu bucătărie open space, baie și un dormitor, iar la mansardă avem un dormitor.

Această opțiune este o bună ALTERNATIVĂ LA APARTAMENTELE CU DOUĂ CAMERE.
Este genul de locuință care va pune în valoare forte bine amplasamentul, dacă acesta este ales cm trebuie.

Este o casă care din punct de vedere tehnic îndeplinește toate cerințele de confort ( controlul calității aerului prin instalația de ventilație cu recuperare de căldură și controlul umiditații, încălzire în pardoseală cu automatizare pe fiecare zonă a casei, vitraje performante, termosistem performant și fațade ventilate) . Prețul calculat pentru aceasta casa este 79990 € la cheie ( terenul inclus) sau 69990 € la cheie fară teren.

Mai multe detalii vă poate oferi un specialist Clinica de case .

tel / whatsapp 0747 698 032
[email protected]

Address

Strada Morii 4, SB3
Suceava
727528

Alerts

Be the first to know and let us send you an email when Clinica de case posts news and promotions. Your email address will not be used for any other purpose, and you can unsubscribe at any time.

Contact The Business

Send a message to Clinica de case:

Share