01/11/2019
Lemnul este una dintre cele mai raspandite materii prime. Lemnul fiind un material usor de fasonat, poate fi folosit in felurite scopuri si poate fi prelucrat cu unelte usor de manuit.
Lemnul, datorita numeroaselor lui calitati, este unul dintre materialele cele mai intrebuintate pentru construirea diferitelor obiecte.
Cunoastem cu totii proprietatea lemnului de a se indoi usor, atunci cand nu e prea gros taiat si mai ales atunci cand e umezit.
Lemnul este un material usor si totusi foarte rezistent.
Lemnul este un tesut organic format din celule vegetale. Ele formeaza materia de sub coaja trunchiului si cracilor arborilor. Insusitile lui sunt determinate de modul cm sunt asezate celulele in trunchiul arborelui. Daca privim cu ochiul liber o craca sau un trunchi retezat, observam ca in afara se afla scoarta sau coaja, iar in interior lemnul. Intre scoarta si lemn se gaseste un strat de celule vii, denumit cambium (popular, mazga), care are rolul sa formeze lemn spre interior si coaja spre exterior, in timpul cand creste arborele, din primavara pana toamna.
In fiecare an, lemnul primeste cate un nou invelis din jur imprejur, numit inel anual sau ,,rod” anual. Acest inel anual se observa usor la unele specii ca molidul, pinul, stejarul, frasinul, salcamul s.a., pe cand la salcie, mesteacan, mar, par, se observa mult mai greu. In cuprinsul unui inel anual, care are o grosime de cativa milimetri, distingem lemnul de primavara, care contine un numar mare de vase pentru circulatia sevei si care are un aspect mai spongios si mai putin dens. Inspre toamna, lemnul nu mai creste cu aceeasi iuteala, deci circulatia sevei se face mai incet, iar lemnul care se formeaza e mai dens si ia o culoare mai inchisa. Acesta este lemnul de toamna. Lemnul de primavara i se mai spune si lemn timpuriu iar lemnului de toamna lemn tarziu. In lemnul tarziu, celulele sunt specializate ca sa reziste greutatii trunchiului, crengilor.
In afara de inelele anuale cu lemn tarziu si timpuriu, pe o taietura perpendiculara pe lungimea unui bustean se observa niste lame care merg dinspre interiorul trunchiului spre coaja si care se numesc raze medulare. Ele sunt formate din celule care inmagazineaza substante hranitoare. Pe masura ce arborele inainteaza in varsta, partea dinspre interior ia o coloratie diferita, prin faptul ca celulele imbatranesc si devin mai uscate. Aceasta portiune se numeste duramen, si apare distinct numai la unele specii. Inelele anuale mai tinere, din zona imediata a scoartei isi pastreaza o culoare mai deschisa si formeaza alburnul. El se deosebeste de duramen prin faptul ca are mai multa apa si este mai putin rezistent. Alburnul este mai usor atacat de insecte si ciuperci decat duramenul, care are celulele mai sarace in apa si oarecum mai mineralizata.
Modul de formare a lemnului se observa si se studiaza pe cele trei directii ale sale, pe care se pot executa taieturi (sectiuni) si anume:
a) Sectiunea transversala, adica taietura care se face perpendicular pe axul trunchiului, ( Retezareaeste o sectiune transversala )
b) Sectiunea radicala, care se face in lungul trunchiului, in directia razelor medulare, si anume de la coaja spre maduva, ( Despicarea lemnului se face in sectiunea radicala )
c) Sectiunea tangentiala, care este o taietura longitudinala, insa facuta perpendicular pe razele medulare.
Lemnul privit prin aceste sectiuni isi pune in valoare desenul si luciul.
Pe intregul glob cresc aproximativ 100 000 de specii forestiere din care se cunosc circa 30 000. O parte dintre acestea cresc in Europa si in tara noastra asa numitele specii indigene, iar altele in tarile Africii, Asiei, Americii etc., denumite specii exotice.
Dintre speciile indigene enumeram: stejarul, fagul, molidul, bradul, ciresul, nucul, teiul, paltinul, mesteacanul etc., iar dintre cele exotice amintim speciile de mahon, palisandru, nuc african, teak, mansonia, par african, lamai, nuc american etc.
Clasificare:
· Din punct de vedere al tariei lemnului (esenta):
- lemne foarte moi: plop, salcia, molid, bradul, pinul;
- lemne moi: mesteacanul, teiul, alunul, castanul, platanul, mahonul, pinul silvestru;
- lemne de tarie mijlocie: ulmul, otetarul, pinul negru;
- lemne tari: gorunul, frasinul, marul, parul, visinu;
- lemne foarte tari: fagul, carpenul, stejarul, salcamul, cornul;
- lemne extrem de tari: gaicul, abanosul;
· Din punct de vedere al finetii lemnului:
- lemne eterogene (vargate ): rasinoase, stejar, frasin etc.
- lemne omogene (uniforme): tei, plop etc.
· Din punct de vedere al speciei:
- specii de rasinoase: bradul, molidul, pinul, tisa, laricele (elementele care le alcatuesc sunt dispuse uniform, lemnul este format dintr-un sistem de vase incomplete numite traheide. Pe langa acestea, lemnul prezinta canale si pungi cu rasina. Frunzele sunt sub forma de ace care dureaza 2-3 ani; toamna cad numai o parte din ele);
- specii de foioase: stejar, plop, fag, cires, mesteacan, tei, frasin, salcam, anin, carpen etc.;
- specii de lemn cu structura fina; indigene, folosite pentru obtinerea furnirului estetic: nuc, cires, par, prun. La unele specii, lemnul trunchiului are in intregime aceeasi culoare.
· D**a diferenta de coloratie intre partea interna (duramen) si cea externa (alburn) a lemnului:
- specii cu duramen colorat: pin, larice, stejar, castan, nuc, salcam, ulm, cires etc.;
- specii cu duramen necolorat: molid, brad, mesteacan, tei, carpen, paltin, fag etc.;
De mentionat ca lemnul cu duramen are proprietati mecanice superioare celui de alburn.
Caracteristicile care ridica valoarea lemnului, pe langa rezistenta si durabilitate sunt: luciul, desenul de asezare a fibrelor, ondulatiile acestora si culoarea.
Desenul lemnului (textura) este determinata de forma si gruparea elementelor anatomice ale lemnului si mai ales de numarul, marimea, pozitia porilor si razelor medulare, latimea si uniformitatea cresterilor. Din acest punct de vedere, mentionam ca lemne cu textura deosebit de frumoasa: nucul, frasinul, stejarul, ulmul, paltinul, mesteacanul, plopul etc., mai ales daca lemnul provine din arbori cu cresteri neregulate, cu mici noduri sau excrescente (galme).
Culoarea lemnului. In mod obisnuit lemnul are o culoare galbuie-bruna, dar poate lua nuantele cele mai variate, de la alb la negru. Arborii se pot clasifica d**a culoarea lor in:
- culoare alba: paltin, carpen, castan salbatic, plop tremurator, molid;
- culoare alba-galbuie: mesteacan, tei, brad;
- galben-rosietic: stejar, cedru, salcam;
- roscata: anin, cires, mahon, tisa, trandafir;
- brun: prun, palisandru, nuc, maslin, ulm;
- negru: specii de abanos;
- violeta: amarand;
- rosie: santal;
- brun-verzuie: teak;
Sub actiunea unor daunatori de cele mai multe ori sub actiunea ciupercilor lemnul isi modifica culoarea devenind albastrui, roscat etc.
Cand omul doreste sa influenteze culoarea lemnului, acest lucru se face cu substante chimice speciale (baituri) sau diferite tehnologii, pentru a mari calitatea unor specii comune si pentru imitarea unor specii de lemn exotice.
Astfel, fagul aburit devine brun roscat; nucul, din cenusiu devine cafeniu, prin baituire.
Luciul lemnului depinde de o serie de factori printre care mentionam: structura, substantele componente, gradul de netezime a suprafetei. Luciul poate fi uniform sau intermitent, formand ,,ape’’.Din acest punct de vedere deosebim:
- luciu matasos: paltinul, platanul, mahonul;
- luciu argintiu: mesteacanul, paltinul cu fibre ondulate si nodulete ,,ochi de pasate”;
- luciu auriu: makorė.
Mirosul lemnului. In general, lemnul uscat nu are miros, dar volatizarea substantelor aromate pe care le contine poate imprima lemnului un miros caracteristic.
Au miros placut si persistent: laricele, bradul, zimbrul, santalul, trandafirul.
Au miros neplacut: otetarul, salcamul etc.,maiales in stare verde.
Proprietatile lemnului
A. Proprietati fizice
Umiditatea este cantitatea de apa pe care o contine lemnul la un moment dat si care se exprima in procente din greutatea lui.
Lemnul, avand o structura poroasa, are proprietatea sa absoarba si sa mentina o cantitate de apa. Continutul de apa al lemnelor verzi este in mediu de 50 - 60%.
D**a debitare (taierea in scanduri la gatere in fabricile de cherestea), lemnul pierde, prin uscarea naturala (asezat in stive in depozite ) cea 50% din cantitatea de apa pe care o contine. Uscarea se face mai repede in uscatorii speciali.
Trebuie sa stim ca lemnul este bun pentru lucru numai daca este uscat. Lemnul uscat in aer liber, la clima tarii noastre, contine 12 – 15% apa.
Lemnul perfect uscat mai contine totusi o cantitate mica de apa ce intra in compozitia chimica a celulelor si care nu dispare decat prin ardere. (Un bat de chibrit aprins este umed langa flacara, ceea ce confirma cele spuse mai sus.)
Umflarea este proprietatea pe care o are lemnul uscat de a-si mari volumul prin absorbtia apei din atmosfera, atunci cand este pus intr-un loc care are o umiditate mai mare decat a lui. (De atunci pornesc necazurile cu mobilierul si parchetul asezate in camere igrasioase.)
Contragerea este inversul unflarii, adica micsorarea volumului prin pierderea apei, cand uscarea se face repede sau la temperatura mare.
Contragerea da nastere la crapaturi interne si externe sau la deformatii. Pentru a evita aceste defecte, uscarea se face sistemetic, respectand tehnologiile adevarate. (Aceste operatiuni se fac, de obicei, in fabrici.) Conservarea si pastrarea se face sub soproane si magazii. Fenomenul de umflare si contragere a lemnului produce ceia ce se numeste ,,jocul lemnului” si acesta constituie unul din cele mei mari dezavantaje ale lemnului in lucrarile de tamplarie.
Greutatea specifica. Greutatea lemnului variaza d**a specie si d**a gradul de umiditate. Cu cat porii lemnului sunt mai mari si mai multi cu atat lemnul este mai ,,usor” si ajunge mei repede in stare uscata (eliminarea apei se face intr-un timp mai scurt). Raportul dintre greutate si volumul lemnului, masurate la umiditatea de 15% (care este considerata normala), defineste greutatea specifica, ce se masoara in gf/cm³ sau kgf/m³.
De exemplu molidul, aninul, plopul, teiul au greutatea specifica intre 0,40 – 0,60 gf/cm³ si pot fi clasificate ca lemne usoare. Pinul negru, paltinul, nucul au greutatea specifica intre 0,60 – 0,70 gf/cm³ si pot fi clasificate ca lemne de greutate mijlocie. Fagul, stejarul, salcamul, ulmul au greutatea specifica cuprinsa intre 0,70 – 0,80 gf/cm³ si pot fi clasificate ca lemne grele.
Foarte ,,usor” este lemn de balsa provenit dintr-un arbore si utilizat la confectionarea de machete de avion sau de ambarcatii.( Este de zece ori mai ,,usor” decat bradul.)
A. Proprietati mecanice:
Elasticitatea este proprietatea lemnului de a reveni la forma si dimensiunile initiale, d**a ce a disparut forta care l-a deformat si care nu a depasit limita elasticitatii.
Cele mai elastice lemne sunt: frasinul, mesteacanul, cornul, salcia, alunul.
Rezistenta este proprietatea pe care o are lemnul de a se opune unei deformari permanente sau ruperii sub actiunea fortelor care-l supun la intindere, apasare,indoire,rasucire sau la taiere. Umiditatea lemnului influenteaza rezistenta: lemnul cu umiditate mare are rezistenta mica. Unele specii de lemn, sub actiunea unor cutite, se despica usor (procedeu pentru obtinerea sitei si sindrilei): molidul, bradul, aninul, fagul, stejarul. Dintre lemnele care se dispica greu mentionam: ulmul, cornul, prunul, salcamul etc.
Duritatea este proprietatea pe care o are lemnul de a se opune patrunderii unui corp strain mai tare decat el, care i-ar putea deforma suprafata. Duritatea lemnului determina in ultima instanta usurinta sau greutatea de prelucrare cu diferite unelte taietoare (rindele, dalti, burghie) sau patrunderea cuielor, suruburilor.
Cu cat lemnul este mei dur, cu atat se prelucreaza mai greu (mai ales manual), se opune mai mult la patrunderea cuielor si suruburilor, pe care insa le retine mai bine decat un lemn mai putin dur. Specii dure: carpen, corn etc.
Durabilitatea sau trainicia este proprietatea pe care o are lemnul de a-si pastra mult timp insusirile naturale ca lemn sanatos. Trainicia lemnului depinde de structura lui, de substantele chimice pe care le contine si poate diferi d**a conditiile in care este pus. Astfel, in aer liber, in apa si in aer uscat, stejarul, ulmul, si pinul dureaza mult timp (sute de ani), pe cand fagul, plopul si teiulmai putin.
Pentru marirea durabilitatii, lemnul se impregneaza cu substante chimice sau se arde superficial (de exemplu, stalpii care se planteaza in pamant ).
Descrierea diferitelor specii de arbori
Arbori rasinosi
Lemnul arborilor rasinosi se aseamana intr-o masura oarecare cu lemnul plopului si al salciei. Este usor si moale, cu fibre neegale. Arborii rasinosi cresc mai ales prin munti, si mai putin in regiunile deluroase.
Frunzele arborilor rasinosi dureaza 2-3 ani; toamna cad numai o parte din ele.
Bradul este de doua feluri: alb si rosu. Bradul are o structura rara, lemnul fiind considerat de speci moale. Se lucreaza cu usurinta cand este bine uscat. Nu se lustruieste bine.
Bradul rosu are o structura putin mai densa si mai tare decat bradul alb, fapt pentru care este mai cautat la lucrarile de tamplarie, la confectionarea de mobila, ca: mese, scaune, ferestre, usi etc. Atat bradul alb cat si cel rosu sunt mult intrebuintati la lucrarile de dulgherie.
Molidul se aseamana mult cu bradul, fapt care face ca deosebirea sa se faca cu oarecare greutate cu ochiul liber. Are structura mai fina, cu fibrele drepte si dense. Culoarea lui este galbena-albicioasa si se lucreaza mai usor decat bradul, putandu-se obtine suprafete mai netede. Contine rasina mai multa decat bradul.
Lemnul de molid fiind elastic, rezistent si usor, este folosit la constructia fuselajelor pentru planoare. Este cautat ca lumn de rezonanta. Din lemnul de molid se confectioneaza si instrumentele muzicale, ca: viori, viole, violoncele etc.
Pinul este mai putin raspandit in tara noastra. Pinul este mai tare decat molidul si bradul. Culoarea lui este galbuie-rosiatica si contine rasina mai multa decat molidul, fapt pentru care este intrebuintat la confectionarea barcilor, a vaselor plutitoare, pilonilor de la poduri etc. Rezista bine la umeziala tocmai din cauza cantitatii mai mari de rasina pe care o contine.
Tisa creste in cantitati foarte mici in tara noastra. Lemnul are structura densa si uniforma, cu straturile inelare foarte apropriate. Este intrebuintat in lucrarile de sculptura, strungarie si la confectionarea instrumentelor pentru desen. Lemnul se lucreaza si se lustruieste foarte bine.
Arbori de foioase tari
Stejarul este cel mai cautat si mai intrebuintat din cauza rezistentei si durabilitatii lui mai mari decat la alte lemne.
La noi in tara sunt cinci varietati mai raspandite de stejar si anume: gorunul, stejarul propriu-zis sau tufanul, cerul, garneata si tufa raioasa. Exista o varietate de stejari care este intalnit in parcuri si alei, ca arbore decorativ.
Gorunul este poros, are o culoare galbena inchisa, cu fibrele drepte. Inelele si vasele celulare ale gorunului se distrug usor. Lemnul lui se poate lucra cu usurinta si este foarte cautat in locurile de tamplarie pentru confectionarea diferitelor mobile, binale si dogorie, prin faptul ca este durabil si rezistent. Lemnul de gorun se poate colora si lustrui cu usurinta, fibrele lui dand un apect placut cand este lustruit.
Stejarul sau tufanul are structura mai deasa decat gorunul. Lemnul are o culoare galbena-deschisa, cu o nuantare mai mult alba. Creste la deal, coline si campie, pana la 20 m inaltime si peste 1 m grosime.
Lemnul stejarului este mai tare, mai trainic si se lucreaza mai greu decat gorunul. Tulpina stejarului este acoperita de o coaja groasa brazdata de santuri lungi.
La arbori tineri, coaja este neteda si pe masura ce inbatraneste crapa.
Lemnul de stejar este folosit la constructii de rezistenta si dutata. Rezista la umezeala, ca si la uscaciune.
Cerul nu creste de dimensiuni mari, il intalnim numai pe dealuri si mai rar la campie. Lemnulare inima bruna-roscata. Se despica usor, dar neregulat. Este mai putin intrebuintat la lucrari de tamplarie, fiind mai bun ca lemn de constructie si foc.
Garneata si tufa raioasa au aceeasi intrebuintare ca si lemnul de cer.
Frasinul este un lemn de specie tare. Lemnul tanar are o culoare alba-galbuie. La arborii batrani culoarea este rosiatica-bruna.
Fibrele lemnului sunt drepte si au o mare elasticitate, fapt pentru care este folosit la confectionarea unor piese de carute, sanii, schiuri, vasle etc. Lemnul bine uscat se lucreaza cu usurinta, se lustrueste bine si frumos. Din trunchiul frasinului cu fibre crete se obtin foi de furnir frumoase. Este un lemn pretios pentru lucru, cu fibre fine si lungi.
Fagul creste pe suprafete intinse, la poalele muntilor si dealurilor, atingand uneori inaltimea de 40 m iar grosimea tulpinei langa pamant, peste 1 m.
Lemnul tanar are culoarea alba-galbuie; la arbori batrani culoarea are o nuanta alba-rosiatica, iar inima rosie.
Structura lemnului este uniforma, mai putin densa decat a stejarului si frasinului. Inelele anuale se disting mai bine decat la stejar si frasin.
Se despica usor, este mai putin elastic si destul de tare. Se contracteaza si crapa repede. Lemnul de fag expus umezelii putrezeste si primeste o culoate vanata-cafenie.
Lemnul de fag aburit (fiert) devine mai durabil si nu absoarbe apa din atmosfera. Lemnul aburit, sau sub actiunea caldurii focului, poate fi curbat cu usurinta.
Salcamul se dezvolta mai repede decat arborii amintiti mai inainte. Este un arbore ce ocupa suprafete insemnate in tara noastra. Se dezvolta bine la ses, mai ales in terenurile nisipoase, rezistand la seceta. Este un lemn rezistent si flexibil, cu structura densa si fibrele pronuntate. Culoarea lui este galbuie, cu o usoara nuanta de verde-deschis.
Lemnul verde de salcam se despica usor, insa se lucreaza greu, chiar si cand este uscat.
In lucrarile de tamplarie este putin intrebuintat. Este insa cu atat mai cautat in locurile de rotarie, pentru obiectele strunjite, la roti, diferite piese la catute de povara, cozi pentru unelet etc.
Carpenul, creste pe dealuri si mai cu seama prin vaile umbroase de la poalele muntilor.
Culoarea lui este alba, cu o structura fina si uniforma. Este un lemn de specie tare, putin flexibil, insa foarte rezistent. Fibrele neregulate si putin sucite in lungul lemnului fac ca lemnul sa se lucreze greu.
Datorita calitatilor deosebite ce le are lemnul de carpen, este intrebuintat la roti, deoarece rezista la frecare, precum si la uneltele de tamplarie, ca: rindele de tot felul, pentru ca se utilizeaza uniform si rezista mult la uzura, brate de ferastraie, suruburi pentru tejghele, manere pentru unelte, ciocan de lemn, suruburi de strans etc.
Piesele lucrate din lemn de carpen se conserva mai bine daca sunt acoperite cu un strat de ulei.
Ulmul il intalnim in doua specii: una care creste la munte si alta care creste le campie. Culoarea lemnului este rosiatica la arborii tineri si rosiatica-bruna la cei batrani. Lemnu ulmului are fibre caltoase, motiv pentru care se despica greu.
Ulmul este unul dintre lemnele cele mai tari si trainice. In tamplarie,la confectionarea unor mobile este intrebuintat lemnul ulmului de campie, pentru ca are fibrele ondulate, dand un aspect placut. Lemnul de ulm este intrebuintat in lucrarile de rotarie pentru butuci de roti, obezi, spite etc.
Dudul creste mai mult pe langa casa, la margini de drumuri si sosele fiind plantat atat pentru fructele lui cat si pentru frunzele cu care se hranesc viermii de matase.
Dudul este un lemn de specie tare, cu structura densa, fibrele mai pronuntate, de un aspect vargat si de o culoare alba. Straturile inelare au o grosime mai mare decat la arborii descrisi mai sus.
Lemnul dudului este mai putin intrebuintat la lucrarile de tamplarie, dac cu atat mai cautat la lucrarile de dogarie.
Cornul creste pe dealuri si la poalele muntilor, in dimensiuni mici. Lemnul de corn are o culoare alba, iar la centru o nuanta roscata bruna.
Structura lemnului este densa, uniforma, flexibila si cu o rezistenta foarte mare. Este cel mai tare lemn, motiv pentru care se intrebuinteaza la confectionarea obiectelor mici, ca: dinti pentru greble, cuie si resteie de jug, dinti pentru roti, cozi pentru unelte etc.
Lemnului verde i se poate da diferite forme incovoiate, sub actiunea caldurii focului.
Arbori de foioase moi
Teiul creste prin regiunile deluroase si mai rar pe la ses. Lemnul de tei este moale, de culoare alba-galbuie, cu fibre dense si uniforme. La arborii batrani structura este ceva mai poroasa, iar culoarea lemnului de o nuanta galben-roscata. Lemnul de tei fiind moale si cu fibre dense este intrebuintat foarte mult la lucrarile de tamplarie, pentru ca se fasoneaza usor, dand suprafete netede.
Din lemnul de tei se confectioneaza diferite mobile, plansete pentru bucatarie si desen, obiecte strunjite, sculptura, modele de turnatorie: are avantajul ca nu se deformeaza usor si rezista la umezeala.
Obiectele executate din tei se preteaza la vopsit si lustruit foarte bine.
Furnirul obtinut din lemn de tei este intrebuintat mult la confectionarea mobilelor; de asemenea placajul lui este valoros si cautat, fiind de buna calitate.
Din stratul liberului situat la mijlocul coajei (intre epiderma si cambium) se confectioneaza impletituri de rafie pentru legat via, funii etc.
Paltinul creste in cantitati mari in regiunile de munte, deal si mai putin la campie.
Din familia paltinului fac parte jugastrul si artarul. Structura lemnului de paltin este densa si uniforma si are o tarie mijlocie. Cand este uscat, el devine tare, sonor si nu se deformeaza. Culoarea lui este albicioasa, cu o nuanta rosiatica. Avand structura omogena, obiectele executate din paltin au un aspect placut, datorita petelor specifice lemnului de paltin. Prin structura lui densa, se aproprie mult de lemnele tari. Tinut insa la umezeala, el putrezeste repede, iar la uscaciune devine tare si dureaza mult.
Lemnul lui este intrebuintat la confectionarea diferitelor mobile deoarece are un aspect placut, lustruindu-se frumos. Este intrebuintat in sculptura si strungarie, la furnire si la confectionarea instrumentelor muzicale, mai ales viori.
Jugastrul creste in regiunile de dealuri si pe coline. Culoarea lui este alba-galbuie si putin mai inchisa decat a paltinului, de care se deosebeste prin structura sa mai caltoasa si cu fibre mai pronuntate.
Se lucreaza si se lustruieste frumos. Este intrebuintat mai ales pentru confectionarea diferitelor obiecte mici.
Artarul este o varietate a paltinului care creste de dimensiuni mici si nu se intrebuinteaza in lucrarile de tamplarie.
Mesteacanul, si jugastrul, creste in regiunile de deal si coline. Structura lemnului este fibroasa, densa si uneori caltoasa, ceea ce face ca lemnul sa fie rezistent si tare, cand este bine uscat. Culoarea lemnului este alba, cu o nuanta cenusie. Fiind flexibil si usor, cand este uscat, lemnul se intrebuinteaza la oisti si inimi de caruta, in diferite lucrari de strungarie etc.
Coaja mesteacanului trebuie curatata imediat d**a taietea lemnului pentru a-l feride putrezite.
Coaja alba si frumoasa a mesteacanului face ca lemnul sa fie intrebuintat la construirea chioscurilor si bancilor din gradini si parcuri.
Plopul creste pe marginea apelor, prin lunci si pe dealuri.
